magie

Există sau nu există magia ?

Ce e de fapt ? Cumva abilitatea de a crea iluzii de tot felul şi de a decepţiona şi minţi astfel încât să produci uimire ? E cea mai copilrăească definiţie care există pe lumea asta şi asta nu datorită faptului că nu am folosit cuvinte mari şi pompoase. Trist, dar adevărat, aşa e privită magia în ziua de azi.

D-asta lumea nu se mai poate îndrăgosti în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii nu mai cred în magie. Ei cred din start că pământul se roteşte, cred din start că grăitul vine datorită vocii. Dar nu mai văd pe nimeni simţind magie. Nu mai văd pe nimeni dansând în lumina lunii, sau alergând desculţ în ploaie. Oamenii nu mai cred într-o *zi*, ci în o zi ca oricare alta.

Noi scoatem sunete, dar rareori vorbim. Râdem, când nici măcar nu ştim să zâmbim.

Facem totul în concoradnţă cu turma, nu mai ţinem cont de noi înşine, ci de imaginea noastră.

Nu mai există acel impuls, acea sarcină iniţială care dă elan maşinăriei..acelui perpetuum mobile de speţa a 2-a intitulat 'fericire'.

Omul a ajuns să creadă aproape orice i se zice, însă magia a fost dată la o parte. D-aia căutăm în cărţi, filme, muzică toate acele esenţiale simţitului vieţii.

D-asemenea, pentru fiece om în parte, magia diferă. Ea ne dă, de fapt, individualismul. Ea ne scoate în evidenţă, indiferent de situaţie. A ajuns să fie numit mai nou instict, subconştient sau mai ştiu eu ce. Astăzi, magia e aceeaşi pentru toţi. D-asta lipseşte cu desăvârşire originalitatea.

Magia de a fi îndrăgostit..magia de a fi bucuros pentru cel mai neînsemnat gest sau cuget. Magia de a primi un zâmbet din partea unui străin pe stradă, în metrou, la un bar. Nevoia de a zâmbi când nu poţi şi totuşi, executarea acelui surâs. Magia de a avea pe cineva îndrăgostit de tine. Magia lipsei sentimentelor de singurătate, când mai singur de atât nu poţi fi.

Unde e..unde e magia ? A dispărut, căci oamenii nu mai cred în ea.