de ce ?

D-asta un om nu-l va putea înţelege niciodată pe celălalt. Fiecare trăieşte în propria lui lume. Fiecare are propria concepţie asupra celor din jur. Fiecare om e subiectiv. Neînstare să îl înţeleagă pe celălalt. D-asta lumea mea s-a modelat înăuntrul lumii reale ? Un bărbat. O femeie. Ei erau lumea mea. Ar trebui ca cineva să renunţe la tot ce ştie, la toate convingerile lui, la toate preconcepţiile şi eticile sale, la tot ce îl defineşte, la toate amintirile şi concluziile care îl definesc şi care îl restrâng să înţeleagă ce e în mintea şi sufletul altuia. Bărbatul şi femeia erau în lumea mea; ei erau lumea mea. Dar când ea a plecat, lumea mea s-a fărâmat, iar eu am plecat în căutarea ei, în lumea reală. D-asta nu-i înţeleg pe cei din jurul meu ? Că nu pot renunţa la tot ce înseamnă eu şi nu îi cunosc pe ei atât de mult încât să acumulez într-o secundă tot ce ei deţin, amintiri, experienţe, gânduri, sentimente. D-asta nu pot decât să îi conştientizez şi nu să îi înţeleg. Am încercat, apoi, în lumea reală, să o aduc înapoi, după ce am găsit-o. Am ajuns înapoi în lumea mea, însă uitasem că era sfărâmată. Măcar eu sunt în stare să recunosc că nu îi înţeleg pe restul, ei nu admit asta, ei cred doar că mă înţeleg, când de fapt nici nu mă conştientizează. Acum am rămas, cu ea de mână, în lumea reală. Şi de frică, i-am dat drumul. Sunt singur, în lumea reală, şi doare.