ureshii

Ureshii. Un cuvânt necunoscut majorităţii cu limba nativă română. Însă arhicunoscut undeva departe, departe. Fericire. Sună inteligibil acum ?

Ar trebui să încep o întreagă filozofie acum asupra acestei stări. Ar trebui să intru în toate detaliile următoarelor afirmaţii.

Fericirea este starea intangibilă celor care gândesc exagerat. Celor care nu pot fi luaţi de val, şi singurul lor zâmbet nu poate fi decât unul fals, iar singura lor remediere este însăşi fericirea. Ironic, nu ?

Sau că fericirea în ziua de azi constă într-un joc de gesturi şi priviri, pofte trupeşti şi mârşăvenii sentimentale. E bine când eşti în control.

Sau cum cea mai mică abatare de la fericire, absolut neobservată iniţial, duce către ceea ce s-ar numi kanashii. Tristeţe.

Dar..atunci când eşti fericit, nu îţi vine să faci nimic. Decât să zâmbeşti, cu un ceva ce radiază şi se molipseşte, cu un zâmbet atât de natural, încât e copleşitor. Cu un zâmbet cum numai cineva fericit o poate face. Nu te gândeşti la nimic, nu analizezi decât acele momente ce au dus la starea asta echivocă de fericire. Şi rămâi fericit constant.

Asta simt eu acum. Nu gândesc nimic, însă totuşi mâinile scriu de unele singure. Care dintre cele două e, până la urmă. Îs ureshii sau kanashii ?

Nu pot gândi, nu sunt în stare, însă totuşi ce e mai sus nu a venit din senin.

Indiferent care e, mă simt bine. Sper ca frica să nu mă prindă de braţ şi să mă tragă-n jos.