mirajul

Stau alte dăţi şi mă invadează conştiinţa şi luciditatea. Întrebări care m-au stors de puteri, care m-au rănit, uneori.

Am crezut că mă cunosc, iar când m-am uitat în oglindă, m-am suprins pe mine însumi. Nu m-am recunoscut. Am fost uluit de ce am văzut. Însă încă nu văzusem atât de multe. Am văzut doar zâmbetul meu diabolic ce se vedea-n oglindă.

Nu vedeam motivele ascunse în spatele zâmbetului ăsta pervers. Am văzut şi căutătura mea ce părea c-ar căuta ceva pe care să se răzbune. Răzbunarea, dulce răzbunare...însă răzbunarea cui ? A ce ? Vedeam buzele cum parcă mi se mişcă spunându-mi 'N-ai văzut încă nimic. Mai ai atâtea de învăţat, de simţit. Vei fi copleşit şi nici nu-ţi vei da seama că ai cedat deja. Când îţi vei da seama, vei realiza cât de puţine zâmbete reale şi fapte cu final răsunător pentru tine îţi vor fi rămase. Vei cere ajutor, însă doar zâmbetul acela forţat şi nesimţit îţi va rămâne.' .. Vedeam cum corpul meu nu mai suportă, nu mai are stare, vrea parcă să spargă oglinda. Nu, nu mă cunosc. Habar nu am cine sunt, însă..parcă, puţin câte puţin, ies la iveală.

Am deviat. Alte întrebări sunt cele precum la ce ajută sentimentele ? La formarea caracterului ? HA ! Nu. Mă întreb cum ar fi o lume fără sentimente. Toţi ar fi fericiţi. Nefericiţi ar fi doar cei ce tânjesc după sentimente. Doar tânjesc, căci ele nu ar exista. În rest..fericire, căci în viziunea mea, orice problemă are o rezolvare, mai puţin povara sentimentelor şi a conştiinţei.

Iar am deviat. Cei ce gândesc, semi-intelectualii din ziua de azi nu au nici un refugiu de invazia asta a lucidităţii. Orice putem suporta, însă asta, nu. Vedem cum zile, săptămâni de cugete dispar în câteva momente, vedem cum există atâtea întrebări mai importante decât cele ce ne macină, există răspunsuri atât de clare, există sentimente atât de .. simple.

Aşa că mulţi dintre noi scriem. O idee, un gând, un sentiment, o răscoală a minţii noastre, o bătaie a inimii noastre, o vorbă umedă de pe limba noastră.

Şi totuşi, e un miraj. Scrisul. Refugiul acesta în cuvinte. Nu facem altceva decât să încercăm să scăpăm de ce nu avem curajul să vorbim sau să exprimăm în fapte, ne refugiem în spatele unor foi sau în spatele unor post'uri pe un blog. Ne ascundem, însă nu de lume. De noi înşişi. Nu e loc de noi.

Ce miraj, domne..ce miraj..