calm

A fost o zi frumoasă. De când m-am trezit; era frumos afară, iar soarele intra pe geam, mă trezea într-o zi atât de..calmă. M-am trezit încet, m-am coborât greu din pat, m-am dus la baie, un duş rapid şi un ceai în loc de cafea. Mai târziu a venit cafeaua.

Totul..calm. Şi afară, totul era calm.

Ignoram totul, toată agitaţia; poate la servici, cauza era lipsa abundenţei clienţilor şi a agenţilor de vânzări.

Poate a fost, totodată, terminarea revistei, fără probleme majore.

Dar aici am intrat în detalii fizice, am omis complet ce era metafizic. Titlul. Calm.

Îmi supuneam vocea unei uşurări silenţioase, căci azi, totul era bine, frumos, la fel cum soarele înghiţea cu lumina o clădire în faţa mea. Deodată realizasem, totul cădea într-o ordine ideală. Ştiam perfect unde sunt. Ştiam perfect cine sunt. A durat doar un moment, o clipă în care o strălucire m-a scos din tortură. Pentru prima oară, o luciditate venită în interior nu mi-a provocat copleşire, ci revelaţie. Simplă, calmă.

Asta o fi fericirea ? Un moment ce nu-l poţi explica ? Atât de simplu se explică bucuria unui singur moment, fericirea acelor momente mici, bucuriilor mici ? Se explică prin faptul că sunt inexplicabile ? Atât de folositoare sunt, de fapt, aceste bucurii ?

În momentul ăsta, nu pot decât să mă întreb. Nu îmi pot aduce nici un fel de explicaţie, în afară că ea nu există. Acum, cel puţin. D-asta oi fi calm ? Că pentru prima oară, nu văd un răspuns la orizont, şi nici un motiv să caut acel răspuns ? Mă simt atât de bine.

De aceea, mi-am făcut un plan. Că-s fericit. Că-s calm. Am putut planifica, nu am mai mers pe instinctul din interior, după cugete pe care nu le realizez. Toate gândurile au ajuns în instanţa minţii mele, şi am putut formula un plan. Asta o fi, pe de altă parte, fericirea ? Un plan în minte pe care ştiu că nu o să-l duc la capăt ? O amăgire permanent întipărită în mintea mea, pe care mi-e frică s-o realizez ? Da, sunt un laş. Dar măcar, sunt un laş calm.

Mă întrebam dacă amăgirea mea ar avea un suflet, dacă ea ar fi decepţionată de tristeţea mea. Dacă amăgirea mea acum ar fi împlinită datorită acestei..fericiri. O fi decepţionată ? Da ? Bun.

Am iubit. Acum câteva zile, pot spune că am iubit. Am iubit un Conchis. O Grecie, o insulă aproape pustie. O naturaleţe copleşitoare. Mi-l vreau pe Conchis. Misterul acela al neştiutului. Misterul acela al cuvintelor folosite fix pentru tine. A ideilor tale propagate în nişte întâmplări mărunte, reacţiile tale transpuse într-un personaj. Îţi mulţumesc, Fowles, căci m-ai făcut să iubesc ceva. Conchis..a spus următoarele:

' - Este complicat.
- Atunci este un lucru obişnuit, nu unul neobişnuit. răspunde Conchis.'

' - Tinere, eşti un dezastru. Atât de repede te declari învins! Atât de pesimist !
- Am fost şi eu ambiţios cândva. Trebuie să fi fost orb. Apoi poate că nu voiam să mă simt învins. Nu sunt numai eu aşa. Aşa este toată epoca. Toată generaţia mea. Toţi simiţim la fel.
- În marele secol al luminilor acestui pământ. Când am învins mai mult întuneric, în 50 de ani, decât în 5 milioane de ani! .. Şi noi doi ? Noi trăim. Noi suntem această eră minunată. Noi nu am fost distruşi. Noi nu am distrus.
- Omul nu este o insulă.
- Prostii, aiurea ! Fiecare dintre noi este o insulă. Dacă nu am fi, am înnebuni pe loc. Între aceste insule sunt vapoare, avioane, telefoane, radio - ce vrei. Oamenii rămân insule. Insule care se pot scufunda şi pot dispărea pentru vecie. Tu eşti o simplă insulă care nu s-a scufundat. Nu poţi fi atât de pesimist! Nu este posibil.'

' - Voi tinerii de astăzi vă jucaţi cu trupurile cât vreţi, vi le daţi, vi le oferiţi cât vreţi. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, ţine minte, aţi plătit preţul vostru: aţi pierdut o lume bogată în mister şi emoţii subtile. Nu numai specii de animale dispar, ci şi specii de simţăminte. Dacă eşti destul de deştept să nu deplângi trecutul pentru ceea ce acesta nu a cunoscut, să te compitămeşti pe tine pentru ceea ce trecutul a cunoscut.'

Doamne. Asta e cireaşa de pe tort. E clar. E ultima simptomă, calmul ăsta.