yo

Yo. (în versiunea japoneză de salutare, nu cea de gangaster negru american)

Mă gândeam azi să nu mă uit pe mine însumi, criticând atât de mult pe toţi cei din jur.

Părţile rele ?

Pe scurt, sunt un ipocrit ipohondru, obsedat de singurătate, poate ipocrit al trecutului. Atotşitutor şi animicfăcător. Fie că viaţa mi-o ia-n sus, fie că mi-o ia-n jos, eu privesc totul cu ochi înlăcrimaţi.

Mai pe larg, simt că-s fals. Aproape niciodată nu pot fi EU însumi şi doar atât. Tot timpul trebuie să fiu ceva mai mult, sau ceva mai puţin. Niciodată cât simt eu că sunt. Simt că uneori lumea face totul intenţionat împotriva mea. Paranoic, într-o oarecare măsură. Însă, totuşi, nu. Obsedat. Ăsta era cuvântul. Obsedat. Mi-am adus aminte şi de ce urăsc cuvântul: pentru că am fost numit aşa, pe drept, iar eu refuzam să cred că dezgustătorul cuvânt ce-l eu asociam cu oricine în afară de mine însumi, mi se potriveşte aşa bine.

Singurătatea aduce o singură viziune legată de viitor: cea de întuneric înmiresmat de parfumuri trecătoare ale unor fete ce nu mă reţin, iar eu pe ele nici atât. Dar aduce la suprafaţă şi realitatea caracterului meu. Cu care am început să mă mândresc că-l afişez, fără a-mi fi frică. Aştept cu nerăbdare să văd când o ieşi totul la iveală. Oi mai simţi că-s fals, apoi ?

Ipocrizia trecutului e un simplu sinonim pesimist al romanticului incurabil. Cine naiba mai e romantic în ziua de azi ?

Ha, nu pot să uit. Vorbesc cu femei în toată firea şi le înţeleg mai bine decât bărbaţii lor. Ştiu exact la ce se aşteaptă o femeie de la un bărbat. Dar nu pot schimba cu nimic firea-mi. Nu pot schimba, cu tot ceea ce înţelege mintea mea deciziile care se iau pe 'simţite'. Convingerile care le-are inima mea-ncimentate sunt mai uşor de abordat decât experienţele minţii. Revenind, vorbesc cu aceste femei, le dau un sfat, sau două, sau nici unul, poate doar o vorbă bună. Mă gândesc ce uşor e. Pus faţă-n faţă cu o situaţie asemănătoare, plec capul şi devin ca restul. Uit totul. Iar apoi, îmi dau seama de ce am făcut. Dar, eh, prea târziu. Atotştiutor şi animifăcător. Minte şi inimă, eh ?

S-ar părea că ultima parte e cea mai uşor explicabilă, însă necesită cele mai multe rânduri. Noroc cu celelalte post'ări.

Părţile bune ?

Vulnerabil, maleabil şi atent la detalii.