obligatie ?!

În momente exact ca cel de faţă, îmi zâmbesc ironic două idei în cap. Prima: de unde până unde obligaţia unui băiat sau bărbat de a face primul pas după câteva schimburi de priviri, mai calde decât cele cu care eşti învăţat în genere. Plini de interes, o fată îşi azvârle ochii asupra unui băiat de care se simte atras; băiatul, căutând parcă scânteia ce urmează să îndeplineacă miracolul întâlnirii "predestinate" a două persoane. Idei ascunse în căutături, pasinui ascunse în zâmbet, un vis tăinuit în gesturi inexplicabile, toate conducând spre dorinţa elucidării ilustrei întrebări: "să fiu EU acela ce face primul pas ?"

Şi cum orice secret nu se află uşor, speranţele că celălalt ar face primul pas mor; se îneacă într-un noian de căutături şi căutări. Momentul nu vine, însă te mai uiţi o dată înapoi să vezi ce ai fi putut, nu fără zbucium, să ai, să ţii pentru tine, să fie al tău. E .. parcă..sadic, nu ?

Aşteţi, aştepţi un moment oportun, însă nu vine. Tot timpul, ivituri de tot felul te împiedică să faci acel prim pas. La finalul finelui, cum putem alege momentul potrivit ? Nu putem. Întâmplări şi gânduri excesive ne seacă curajul când vine vorba despre persoane la care am putea ţine. Despre care avem impresia, într-un moment mai degrabă inoportun, că la un moment dat (fie în prezent, fie în viitor) ne poate păsa de persoana respectivă.

Cum poţi spune unei fete, pe care până atunci nu ai văzut-o în viaţa ta, că ai vrea să o atingi, fără să o priveşti, măcar iluzia că o simţi mai bine să fie; că ţi-e frig şi că vrei o noapte'ntreagă să te încălzească în braţele ei; că ai vrea să o priveşti, fără să o atingi, să te pierzi în mireasma privirilor, să-ţi mai fie alungate decepţiile. Cum ? Când nu cunoşti !

Iar a 2-a am uitat-o..am intrat în prea multe detalii.