hol

Mi s-a spus de curând că fiece om locuieşte într-o cameră. Camera, plină de sentimente, cu o uşă şi o fereastră. Pe cât de interpretabilă este simbolistica uşii şi cea a ferestrei, pe atât de neimportante.

Spusele au continuat cu faptul că-s văzut într-un hol. Nu o cameră. Cu camere în stânga şi-n dreapta laolaltă. Fiecare cameră cu propriile sentimente, uşi şi geamuri. Poate mai multe. Mi s-a spus c-ar trebui să decid odată în ce cameră să intru. Nu doar să bag capul, iar apoi să las uşa deschisă.

Într-adevăr, am deschis atâtea uşi. Însă nu le-am lăsat larg deschise, am lăsat loc cât să fie închise în urma unei brize calme. Sau să fie deschise, trântite de perete de un vânt puternic. Acum, ar trebui să aştept să mă tragă cineva de braţ ? Să mă tragă-ntr-o cameră ? Sau să mai hoinăresc pe hol, căutând camera cu cu broasca ce-mi pare potrivită ?

Mai aştept. Aştept braţul ce mă va trage, sau broasca elucidantă..sau..mai bine, nu, mai bine continui pe hol, înainte. Atâtea camere-n stânga şi-n dreapta. Sau..aş putea să verific dacă vreo uşă s-a deschis mai larg între timp..Sau să deschid eu o uşă a cărei broaşte am omis-o ? Iar uşa din capăt, cea care mă atrage, pare întunecată. Nu îmi surâde broasca, dar mă atrage.


Ce-ar trebui să fac ? Să mă gândesc la ce-ar fi mai bine ? Binele gândit nu coincide cu lipsa de durere, lipsa de dor. Iar cu cele spuse acum, ar trebui să tai firul cugetelor.

Vorba 'ceea, indiferent ce se va-ntâmpla mâine, întotdeauna vom avea noaptea ce vine.