life's a ride

The world is like a ride in the amusement park.
When you chose to go on it, you think it's real,
Because that's how powerful our minds are.
And the ride goes up and down, and round and round,
It only has thrills and chills
And it's very brightly colored and it's very loud.
It's fun, for a while.
Some people have been on the ride for a long time
And they begin to question: 'is this real or is this just a ride ?'.
Other people have remembered and they come back to us and they say:
'hey, don't worry, don't be afraid, ever, because it's just a ride'.
And we kill those people.
But it doesn't matter, because it's just a ride
And we can change it any time we want.
It's only a choice.

(oR -> Bill Hicks - Revelations)

tu ce bei ?

Azi am simțit gândurile mele. Recunoști oare diferența între a le simți și a le gândi ?

În fine. Nu îmi place începutul. Azi a fost o zi deosebită. Mi-am descoperit în sfârșit bazele personalității, ale sufletului meu. Sunt extrem de ciudat. Politicos, distant, iresponsabil social; sufletul îmi e aspru, vast, cald și senin.

Nu..însă nu asta e ideea, încă.

Amintirile; oare de ce le-am condamnat eu într-una ? Pentru că nu le-am înfruntat. Pentru că am fugit de ele, ca un laș, ca apoi să ies glorios, ca un mic parvenit. Nu e nimic mai puțin glorios și eroic decât lașitatea și perversitatea față de sine. Dar acum, când îmi văd sufletul atât de vast, le pot concentra și cuprinde. Le pot anihila nu prin fugă, ci prin luptă.

Am luptat. Am îndurat. Am gândit, cât mi-a fost permis. Iar acum, toate experiențele, toate tristețile, toate convingerile și eticile mele cer roade. Ce roade să le ofer eu ?

Eu vreau doar să cuceresc prin vorbe, să ajung un om puternic. Nu vreau să fiu muzicianul ce cântă sau compune; vreau să fiu cel despre care se vorbește într-o melodie. Nu vreau să fiu vreun actor sau regizor recunoscut pe stradă de toată lumea. Vreau un film, o piesă de teatru în cinstea mea. Nu vreau să fiu om politic; vreau să mă cunoască toți. De fotbaliști nu menționez; nu văd nimic îmbucurător că o jumătate de oraș mă înjură, iar cealaltă mă aclamă; nici dansatorii de club, animatorii, nu mi-i vreau aproape. Așa văd eu măreția. Așa vreau să o ating. Nu îmi doresc să ajung la ea singur. Vreau cineva să mă urmeze, cineva creat de mine. Să vadă în măreția și grandomania mea un țel de atins. Dar asta e pe viitor. Asta e o mică euforie rezultată în urma extazierii descoperirilor și deciziilor mele legate de prezent. Viitorul pare bun, nu îmi dă motive de îngrijorare.

Iar viitorului nu îi mai dau atâta importanță. Dau, în schimb, importanță deosebită prezentului meu. Și fericirii mele. Fericire adusă nu de mediocritatea căsătoriei, a carierei sau a banilor. Fericirea, am mai spus-o, reprezintă scopul vieții. Fericirea mea este dată de mine însumi. Când mă simt eu, sunt fericit. Când renunț la mine, când dau mai mult, când mă integrez atât de bine în societate, pierd din fericire. Iar apoi roadele îmi sunt iar cerute de tristeți, constanta melancolică a nostalgiei îmi este readusă în prim-plan. Amintirile parcă sunt și ele puse într-o lumină proastă. De ce aș vrea așa ceva ? Fericirea o simt doar când sunt eu însumi.

Iată, de ce contează astea ? Vreau să cuceresc prin vorbe. Să îmi fie sorbite spusele. Apoi, imperceptibil, să îmi fie oferite lucruri moi, oferite involuntar.


Îmi era dor de mine. Deși nu mă știam. Vream siguranța mea.

Acum că o am, care e următorul pas ? Nu pot adormi. Și tot nu îmi place începutul. Totuși..care e următorul pas ? Să îmi răspund singur la o întrebare, dată de o carte: 'Utram bibis ? Aquam an undam ?'

Tu ce bei ? Apa sau valul ?